duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Factură record, în valoare de 739.000 de lei, primită de proprietarul unui apartament din Alba

Proprietarul unui apartament din orașul Cugir, județul Alba, a primit, pentru luna iunie, o factură în valoare de 739.000 de lei, în condițiile în care, susține el, nimeni nu mai locuiește în apartament de mai bine de 20 de ani, informează G4Media.ro care citează presa locală.

Consumul estimat pentru perioada 28 mai – 27 iunie 2021 a fost unul de-a dreptul uriaș, de 999.995 kWh. După ce a primit factura, proprietarul apartamentului din Cugir a făcut reclamație la furnizor, iar factura a fost rectificată prin stornare.

Cel puțin 5 reclamații au fost făcute în ultima săptămână în județul Alba privind facturile la electricitate cu sume care depășesc cu mult limitele normale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

O factură de 39.500 de lei a fost primită de o familie din Alba Iulia, pe motiv că furnizorul nu ar fi citit corect contorul timp de 5 ani. Alte facturi primite de familii din Alba Iulia, în valoare de 27.500 de lei și 6.600 de lei au fost reclamate la furnizori, care deocamdată nu au dat un răspuns, în afara unor asigurări neoficiale că facturile vor fi stornate.

Virgil Popescu, ministrul energiei, a vorbit despre șicanele pe care le-ar face distribuitorii clienților care se mută la alt furnizor, lăsând să se înțeleagă că de aici pleacă problema facturilor enorme pe care au început să le primească oamenii, după liberalizarea pieței interne.

„Acea factură de 27.000 a unui client din Alba este mai mult decât o greșeală. Este ceva ce este în investigare în momentul de față. A fost o regularizare pe un an de zile, dar chiar și așa suma este foarte mare. Acolo sunt și eu foarte curios să văd rezultatul investigației interne a companiei, pentru că 27.000 de lei este o sumă foarte mare”, a spus Virgil Popescu.

„Aș sfătui furnizorii să nu mai facă asemenea greșeli, aș mai sfătui distribuitorii care citesc contoarele, care sunt diferiți de furnizori, să nu încerce să facă citiri eronate sau să facă șicane de-astea în momentul în care un client încearcă să plece de la furnizorul care întâmplător deține și distribuția, către un alt furnizor, care nu are acea distribuție în acea zonă sau nu are distribuție deloc”, a precizat Virgil Popescu.

Foto: Alba24



Politica