Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este prăznuită pe 15 august de credincioşii ortodocşi fiind una dintre cele mai mari sărbători din an. Maica Domnului este şi ocrotitoarea marinarilor. De această zi, considerată hotarul dintre vară şi iarnă, sunt legate multe tradiţii, obiceiuri şi superstiţii care pot fi întâlnite şi astăzi în diverse zone ale ţării.
Praznicul sărbătorii se bucură de o mare cinstire în rândul credincioşilor, având rânduită o perioadă de două săptămâni de post, înainte de 15 august, ca perioadă de pregătire duhovnicească pentru acest eveniment sfânt din viaţa Maicii Domnului. Pentru acest moment, credincioşii se pregătesc timp de două săptămâni, prin post şi rugăciune. În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate.
Biserica Ortodoxă o cinsteşte cum se cuvine pe Maica Domnului, aceasta fiind pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise. Pe Fecioara Maria o au ca şi ocrotitoare copiii care au fost botezaţi cu numele ei sfânt şi tot ea este purtătoarea de grijă a tuturor mănăstirilor din ţara noastră. Conform specialiştilor în Etnografie şi Foclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi, de Sfânta Maria, se culeg flori şi se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că ele vor fi bune de leac. „Gospodinele duc, pe 15 august, la biserică fructe pe care le slujesc şi apoi le dau de pomană pentru sufletul rudelor decedate. Tradiţia spune că, dacă de Sfânta Maria înfloresc trandafirii, va fi toamnă lungă, spun etnografii.
De Sfânta Marie Mare, aşa cum este cunoscută în tradiţia populară această sărbătoare, există numeroase obiceiuri ce sunt păstrate cu sfinţenie din bătrâni. Pe 15 august, femeile merg la biserică pentru a da de pomană fructe şi apoi trec prin cimitir să tămâieze mormintele. Ţăranii care aveau vii mari tocmeau, la jumătatea lui august, pândarii pentru păzit viile. Tot acum, bărbaţii schimbau pălăria cu căciula. Din acest moment se interziceau şi scăldatul în apa râurilor, spurcată de cerb, dar şi dormitul pe prispă.
„Praznicul Sfintei Marii deschidea, în satul tradiţional, un important sezon al nunţilor, sezon care ţinea până la intrarea în postul Crăciunului. În această zi se organizau târgurile şi iarmaroacele de toamnă, iar perioada dintre cele două Sântămării se considera timpul optim pentru semănăturile de toamnă”, spune părintele Paul Tudorache de la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Călăraşi.
La sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că astfel vor dobândi virtuţi tămăduitoare. În familiile cu fete de măritat, icoana este „spălată” cu flori de busuioc pentru a aduce noroc în dragoste. De Sfânta Maria se culege năvalnicul, o plantă care trăieşte în păduri, în locuri ascunse cunoascute doar de femeile în vârstă. Planta este dăruită fetelor pentru a avea norocul să întâlnească un băiat gospodar şi iubitor.
