duminică, septembrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

Bărbat din Olt, amendat cu 4.000 de lei după o alertă falsă la 112

Un oltean în vârstă de 55 de ani din localitatea Spineni s-a ales cu amendă usturătoare după ce ar fi anunțat poliția că este răpit, ceea ce, de fapt, nu se întâmplase.

Evenimentul a avut loc zilele trecute în comuna Florești din Cluj. Bărbatul ar fi sunat la 112, spunând că se află într-un autoturism străin și urmează să fie dus la un apartament din zonă.

Polițiștii clujeni au mers la adresa precizată de bărbat, depistând că nu l-a răpit nimeni pe apelant și nici nu a fost victima vreunei agresiuni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În fapt, în jurul orei 09.20, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată telefonic de către o persoană, cu privire la faptul că ar fi lipsită de libertate, în acel moment aflându-se într-un autoturism în localitatea Florești, pe strada Porii, de unde ar urma să fie condusă într-un apartament pe respectiva stradă.

În timpul sesizării telefonice, apelantul nu a oferit date privind marca, numărul de înmatriculare sau culoarea autoturismului, însă a precizat numărul imobilului în care ar urma să fie transportat, împotriva voinței sale.

În baza aspectelor sesizate, la nivelul Secției 6 Poliție Rurală Florești a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fiind demarate cu operativitate toate activitățile investigativ-operative în vederea identificării apelantului, cele sesizate neconfirmându-se.

Ulterior, în cadrul cercetărilor desfășurate de polițiști a fost identificat bărbatul care a efectuat apelul la SNUAU 112, acesta relatând că a alertat autoritățile fără a avea un motiv real, nefiind victima vreunei infracțiuni în tot acest timp”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Cluj,

Mai mult, bărbatul a recunoscut faptul că în momentul sesizării s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

foto: arhivă

Politica