„Frați și surori din România, vă mulțumim pentru ajutor”. Mesaje emoționante din partea grecilor, pe rețelele sociale

Jurnalul Olteniei

După ce presa elenă a scris la superlativ despre pompierii români, a venit rândul locuitorilor să mulțumească pentru ajutorul primit în lupta cu incendiile devastatoare. O fac scriind mesaje emoționante pe rețelele de socializare.

„Frați și surori din România, vă mulțumim pentru ajutor”, este mesajul postat de pe Facebook de Dimitris Sofitsis, instructor de navigație, considerat cel mai mai mari proprietar de iahturi din Grecia.

Sofitsis a preluat o postare în care se vorbește de intervențiile „precise” ale românilor, în insula Evia. Peste noapte și-au amenajat propriul centru de intervenție independent, cu catering și organizare. La prima oră a zilei au ridicat drone și au cartografiat pâraiele și drumurile forestiere din zona de responsabilitate care le-a fost atribuită. În aceeași dimineață, la centrul lor de intervenție, au calculat direcția și viteza vântului și au stabilit posibilele scenarii ale incendiului. Cei 112 pompieri au fost perfect organizați, cu uniforme și echipament de ultimă generație. În același timp, au profitat de zecile de pâraie care trec prin zonă și, cu furtunurile racordate între ele pe distanțe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile. De asemenea, au folosit drumuri secundare, unde nu existau mașini, pentru a nu împiedica circulația.

Mai mult, viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive i-au uimit grecii, scrie libertatea.ro

În același text preluat de Sofitsis scrie că „pompierii greci au echipamente învechite și o conducere incompetentă, care intervine pe criterii de partid. Li se dau ordine să protejeze vilele politicienilor și armatorilor. Sunt buni profesioniști, dar nu au sprijin și finanțare. Rămân la un nivel înalt doar datorită eforturilor personale și sacrificiului lor și al voluntarilor”.

- Advertisement -

Convoiul format din mașinile de intervenție și suport care a plecat cu 112 pompieri din România a ajuns sâmbătă în Atena și a fost direcționat imediat către insula Evia. Pompierii români au intervenit duminică în prima misiune la incendiile din Grecia, în zona Spathari.

Foto: facebook




author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol