Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a depus cerere de finanțare prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) a studiului de fezabilitate pentru drumul de mare viteză Craiova – Drobeta Turnu Severin – Lugoj. Acesta reprezintă cel mai mare contract pentru un studiu de fezabilitate licitat în România.
”COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., în calitate de Solicitant, a elaborat și depus in data de 16.07.2021, Aplicația de Finanțare pentru proiectul Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru „Drum de mare viteza Craiova-Drobeta Turnu Severin-Lugoj” în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 1 – Îmbunatatirea mobilitatii prin dezvoltarea retelei TEN-T si a metroului, Obiectiv Specific 1.1 Apel de proiecte pentru DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII RUTIERE – sprijin pregatire proiecte de investitii, Operațiunea- Cresterea mobilitaþii pe reþeaua rutiera TENT centrala”, potrivit comunicatului CNAIR.
Obiectivul general al proiectului il reprezintă asigurarea infrastructurii si serviciilor capabile sa fie suportul activității economice si sociale, pentru îmbunatățirea calității vieții. Strategia privind infrastructura rutieră din România are în vedere preluarea eficienta a traficului, dezvoltarea regională echilibrată, eliminarea decalajelor și aplicarea unui sistem eficient de gestionare și întreținere a tuturor drumurilor naționale.
Valoarea totală a proiectului este de 130,220,945.91 lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regionala – 93,295,889.70 lei, 15% contribuția proprie 16,463,980.54 lei, restul de 20,461,075.67 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.