Candidații care nu s-au putut prezenta sau nu au promovat bacalaureatul în sesiunea de vară, dar și de candidații din promoțiile anterioare care au picat se pot înscrie, de azi, pentru sesiunea de toamnă.
Înscrierile se pot face pe parcursul a 8 zile, în intervalul 19 – 26 iulie, cu fișa de înscriere și actele necesare, la secretariatele liceelor absolvite de fiecare candidat.
Prima probă – proba scrisă la Limba română – va fi susținută pe data de 16 august.
Candidații se pot înscrie la BAC 2021, sesiunea de toamnă, cu fişa-tip informatizată, la secretariatele liceelor pe care aceştia le-au absolvit, astfel:
Candidaţii din anii precedenţi şi candidaţii din seria curentă se pot înscrie la secretariatul unităţii de învăţământ pe care au absolvit-o, cu următoarele acte:
- certificat de naştere şi, după caz, de căsătorie
- un act de identitate
- foaia matricolă
- adeverinţă cu notele la probele pentru care solicită recunoaşterea notelor.
Pentru candidaţii din seriile anterioare, în situaţia schimbării domiciliului în altă localitate, menţionată ca atare în buletinul/cartea de identitate, candidaţii se pot înscrie pentru a susţine bacalaureatul la o unitate de învăţământ de acelaşi profil, stabilită de comisia de bacalaureat judeţeană din judeţul în care se află noul domiciliu al candidatului. În afara acestei situaţii, înscrierea în alt judeţ este permisă numai cu aprobarea Comisiei Naţionale de Bacalaureat, în urma unei cereri motivate şi însoţite de documente doveditoare, transmise la Direcţia Generală Educaţie și Învățare pe Tot Parcursul Vieții.
Candidaţii care au participat şi au fost respinşi la sesiuni anterioare de bacalaureat organizate începând cu anul 2003 şi care solicită recunoaşterea unor probe promovate în aceste sesiuni, vor prezenta la înscriere şi o adeverinţă, eliberată de unitatea de învăţământ absolvită, din care să reiasă rezultatele obţinute la examenul de bacalaureat în sesiunile menţionate. Adeverinţa va preciza, pentru fiecare sesiune, disciplina susţinută şi nota obţinută la fiecare din probe. În cazul în care candidatul nu s-a prezentat la una/la mai multe probe sau a fost eliminat din examen, acest lucru va fi menţionat în adeverinţă. Adeverinţa va fi semnată de directorul şi de secretarul unităţii de învăţământ absolvite şi va purta ştampila acesteia.
Candidaţii care au participat şi au fost respinşi la sesiunile de bacalaureat organizate în anul 2010 pot solicita recunoaşterea probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale și a probelor scrise susținute în aceste sesiuni. Pentru acești candidați, în adeverința menționată la alin.(1) vor fi precizate și rezultatele obţinute la aceste probe.
Pentru a doua sesiune de bacalaureat, înscrierea candidaţilor se face conform calendarului examenului. Pentru elevii de clasa a XII-a/a XIII-a, care susţin examene de corigenţă, se va stabili, în graficul corigenţelor, o zi specială de înscriere pentru sesiunea a doua de bacalaureat.
Calendar Bac 2021, sesiunea de toamnă
- 19 – 26 iulie 2021 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen
- 16 august 2021 Limba și literatura română – proba scrisă
- 17 august 2021 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă
- 18 august 2021 Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă
- 19 august 2021 Limba și literatura maternă – proba scrisă
23-24 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A (proba va fi echivalată, nu se susține) - 25 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B (proba va fi echivalată, nu se susține)
- 26 – 27 august 2021 Evaluarea competențelor digitale – proba D (proba va fi echivalată, nu se susține)
- 30 – 31 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C (proba va fi echivalată, nu se susține)