sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

BioNtech și Pfizer anunță că au dezvoltat un vaccin împotriva variantei Delta

BioNtech și Pfizer au dezvoltat un vaccin Covid-19 împotriva variantei Delta și vor să-i verifice în curând eficiența. Anunţul a fost făcut de producători.

Noul vaccin adaptat a fost fabricat în Mainz, iar compania farmaceutică intenționează să înceapă testarea în august, scrie ediţia online a pulicaţiei Sueddeutsche Zeitung. Medicamentul, bazat pe ARN mesager (mRna), a fost adaptat și s-a utilizat întreaga proteină Spike cu mutațiile variantei Delta, scrie g4media.ro

Autoritățile sanitare din Statele Unite, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor și Food and Drug Administration, consideră că americanii care au primit deja două doze de vaccin nu ar trebui să fie supuși unei a treia administrări, în ciuda răspândirii noilor variante ale Covid-19.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Americanii care au fost complet vaccinați nu au nevoie de o doză de rapel în acest moment”, se precizează într-o declarație comună lansată la scurt timp după ce Pfizer și BioNTech şi-au anunțat intenţia de a solicita autorizația FDA pentru a treia doză a vaccinului COVID-19, raportează NPR pe site-ul său web.

Pentru Organizația Mondială a Sănătății nu este clar dacă o a treia doză de rapel a vaccinului anti-Covid-19 este utilă pentru a menține protecția împotriva virusului, iar dovezile privind utilitatea sa sunt ”limitate”. „Până când nu vor fi colectate date suplimentare, nu știm dacă vor fi necesare ale rapeluri pentru a menține protecția împotriva Covid-19”, a explicat OMS într-o declarație făcută pentru CNN.

Politica