În data de 23.06.2021, în jurul orelor 14, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat prin intermediul SNUAU 112 cu privire la faptul că în localitatea Eșelnița, jud. Mehedinți, pe un teren aflat în extravilanul localității, în zona păstrăvăriei, se află rănită o pasăre, respectiv, un uliu – specie protejată.
Având în vedere aspectele sesizate, angajații din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au solicitat eliberarea de urgență a unei autorizații de acceptare a transportului păsării în cauză la o unitate sanitar-veterinară.
Astfel, a fost constituită o comisie formată din reprezentanții IPJ Mehedinți, Agenției pentru Protecția Mediului Mehedinți, Autorității Publice Teritoriale Sanitar – Veterinare Mehedinți, Colegiul Medicilor Veterinari Mehedinți și Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Mehedinți, care printr-o decizie comună au aprobat transportul uliului rănit la o unitate sanitar veterinară din mun. Dr. Tr. Severin, jud. Mehedinți.
Totodată, s-a constituit o echipă operativă care s-a deplasat la fața locului, ocazie cu care s-a constatat faptul că pasărea din sesizare era într-o poziție statică, fiind în incapacitate locomotorie, motiv pentru care s-a procedat la ridicarea, transportul și plasarea acesteia în custodia medicului veterinar reprezentant al Colegiului Medicilor Veterinari Mehedinți, pentru îngrijire medicală sanitar – veterinară de specialitate.
Garda de Mediu Mehedinți