Vestea tristă din ziua alegerilor locale de pe 27 septembrie 2020 a căzut ca un trăsnet pentru locuitorii din Sadova. Primarul ales, Eugen Safta, se stingea chiar în seara zilei în care era reconfirmat edil-șef al localității. După un mandat în care începuse să transforme comuna, iar investițiile își arătau rezultatele, odată cu dispariția lui se încheia și un capitol pentru comunitate. Proiectele asumate s-au oprit, iar perspectivele de dezvoltare au dispărut.
Odată cu reluarea alegerilor, Sadova primește o nouă șansă, iar asumarea candidaturii de către fiul defunctului primar reprezintă confirmarea acestei șanse. Mihai Iulian Safta are 32 de ani și este un familist convins, tată al unui băiețel de 9 luni. Cu pregătire la două școli de nivel superior și cu convingerea că trebuie să ducă mai departe proiectele tatălui său, Mihai s-a înscris în lupta electorală.
„Este trist felul în care am ajuns să candidez, dar nu este decât dovada că am toată determinarea din lume să îmi demonstrez capacitățile. Sunt absolvent al cursurilor Facultății de Construcții Civile și Industriale din Craiova, iar, în prezent, sunt student în anul III la Facultatea de Horticultură. Sadova reprezintă pentru mine localitatea natală, cea pe care am văzut-o transformându-se în bine, zi de zi, în perioada administrației conduse de tatăl meu. Pentru amintirea lui și în fața oamenilor, vreau să arăt că un tânăr este capabil să aducă bunăstare pentru locuitorii comunității noastre”, susține Mihai Iulian Safta, candidat la funcția de primar.
Acesta vrea să continue ceea ce tatăl său a început, dar și să vină cu inițiative noi, cu viziune și cu perspectiva unei comune europene.
„Este nevoie încă de multe investiții în Sadova pentru ca oamenii să trăiască bine aici. Le cunosc problemele și am soluțiile. Am realizat un plan de acțiune care include asfaltarea a 20 de kilometri din drumurile comunale, asigurarea utilităților de apă și canalizare, amenajarea parcului, a spațiilor verzi și a trotuarelor, reabilitarea casei de cultură și achiziția unui bioreactor care să transforme gunoiul de grajd în compost. Este o listă lungă de la care nu vreau să mă abat și pentru a cărei îndeplinire am nevoie de sprijin. De aceea am ales să mă înscriu în cel mai puternic partid, Partidul Social Democrat”, încheie tânărul candidat.
Cu aceste promisiuni, Mihai Iulian Safta vine în fața alegătorilor. Pe 27 iunie, tânărul are nevoie ca planul său să fie susținut și ales de cetățenii din Sadova.
Comandat de Partidul Social Democrat Dolj. Executat de SC Inter Regional Management SRL. CUI mandatar financiar 51210011