Ministerul Sănătății din Israel a anunțat miercuri că țara a reintrodus unele măsuri anti-COVID, după „un nou focar” provocat de varianta indiană, denumită Delta.
În urmă cu câteva zile, autoritățile au introdus din nou obligativitatea purtării măștii în unele zone, după apariția a două focare de COVID în școli.
Țara a înregistrat miercuri, pentru a doua zi consecutiv, peste 100 de noi cazuri în ultimele 24 de ore. Cele mai multe dintre ele sunt cu varianta Delta, iar cei mai mult infectați sunt tineri, informează Dpa, citată de Agerpres.
În aceste condiții, oficialii au impus din nou purtarea măştii la punctele de trecere a frontierei, în facilităţi medicale şi principalul aeroport internaţional.
Persoanele care au fost vaccinate sau s-au însănătoşit după boală și care înainte erau scutite de carantină au fost anunţate că trebuie să intre în izolare dacă ştiu că au avut contact cu o persoană infectată cu o „variantă periculoasă” a coronavirusului, inclusiv în avion.
De asemenea, părinţii ai căror copii încalcă reglementările de carantină vor plăti amenzi de aproape 1.500 de dolari.
Prim-ministrul israelian Naftali Bennett a făcut marți apel la israelieni să nu călătorească în străinătate fără motiv.
De la începutul campaniei de vaccinare din decembrie, Israelul, cu 9 milioane de locuitori, a vaccinat aproximativ 55% dintre cetățeni cu ambele doze de vaccin.