sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

132 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu


Marți se împlinesc 132 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Poetul a decedat la vârsta de 39 de ani, pe 15 iunie 1889. Cu 100 de ani înaintea trecerii în neființa a Poetului Național, atât Țara Românească cât și Moldova deveneau teritorii ocupate de trupele austriece ale Imperiului Habsburgic, iar la 100 de ani după decesul poetului a avut loc revoluția din 1989. Ne așteptăm la alte lucruri importante în 2089, cei care le vom prinde.
Mihai Eminescu, Mihail Eminovici, Poetul Național, sau Luceafărul poeziei românești sunt câteva dintre titulaturile pe care poetul le-a primit, majoritatea most mortem. Născut la 15 ianuarie 1850 la Botoșani, Mihai Eminescu a studiat la Viena Între 1869 și 1872, unde a urmat ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept. Între 1872 și 1874 a fost student „extraordinar” la Berlin. Junimea i-a acordat o bursă cu condiția să-și ia doctoratul în filozofie. Poetul a fost socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.
Mihai Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. Marele poet a publicat primul său poem la vârsta de 16 ani (De-aș avea). Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000. Mihai Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu.
Pe data de 17 iunie 1889, Mihai Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Politica