Vești bune pentru severineni! Ștrandul municipal de la Schela și-a deschis porțile.
Autoritățile locale anunță că s-au realizat lucrări specifice de pregătire a zonei de agrement, efectuându-se revizia echipamentelor şi a instalaţiilor, care asigură funcţionarea bazinelor.
„Am întreprins acțiuni de curățare a zonei, am reparat unde a fost cazul. Suntem pregătiți să îi primim pe primii clienți. O să continuăm să tăiem iarba. La ștrand, suntem la limită cu costul – investim o sumă și de abia recuperăm costul, însă important este ca severinenii să aibă o alternativă pentru petrecerea timpului liber. Cei care nu au posibilitatea să plece în concediu sau cei care vor să petrecea aici timp liber, în zilele caniculare, sunt așteptați, pentru o sumă modică. De luni până joi, pensionarii beneficiază de gratuitate, iar prețul biletelor este același ca anul trecut”, a declarat primarul municipiului Drobeta Turnu-Severin, Marius Screciu, potrivit realitateademehedinti.net
Ștrandul municipal din Schela Cladovei este deschis zilnic între 8:00-20:00. Intrarea este 5 lei, iar de luni până joi, pensionarii și copiii sub 10 ani au gratuitate.
Foto: Facebook