vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

600 de noi locuri de muncă la o fabrică din Budești

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a efectuat o vizită de lucru la fabrica Faurecia de la Budești, specializată în producția de huse pentru scaune auto. În ultima perioadă, unitatea de producție a fost extinsă, în planurile companiei franceze numărându-se și creșterea numărului de angajați.  

Constantin Rădulescu spune că din discuțiile purtate a reieșit faptul că ar putea fi create 600 de noi locuri de muncă în cadrul fabricii în care, momentan, lucrează 1.600 de oameni.

„Cu mare plăcere, am răspuns invitației conducerii Faurecia de a efectua o vizită la fabrica de la Budești. Le cunosc activitatea pe care o desfășoară, fiindcă le-am fost alături încă de la început, din anul 2016, când a fost inaugurată fabrica de aici, care acum a fost extinsă. M-am implicat în înființarea noilor rute de transport de care fabrica avea nevoie și le voi acorda mereu, în condițiile legii, sprijinul meu. Am discutat cu directorul Philippe Neiva despre planurile de viitor ale companiei și am înțeles că există interes pentru creșterea numărului de angajați, de la 1.600, cât numără în prezent, până la 2.200. Îi felicit pentru întreaga activitate și le urez mult succes în viitor!”, a transmis  Constantin Rădulescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica