sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Un bărbat din comuna Drăguţeşti și-a găsit vecinul spânzurat

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din comuna Drăguțești, județul Gorj, a fost găsit spânzurat. Cel care a descoperit cadavrul a fost chiar un vecin al persoanei decedate.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu Jiu care au constatat faptul că un bărbat de 62 de ani, din comuna Drăguţeşti, s-ar fi spânzurat într-o anexă gospodărească, aflată în curtea de domiciliu. Echipa operativă constituită la nivelul subunităţii a efectuat cercetarea la faţa locului, constatând că pe membre şi corp nu prezintă urme de violenţă, decât cele provocate prin mecanismul de spânzurare”, a spus Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj, conform adevarul.ro.

Cadavrul a fost transportat la morga SML Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica