Cam târziu dar cu voie bună! Primarul Severinului, Marius Screciu a decis, în sfârșit, să curețe de bălării stadionul ,,Angelescu” din municipiu, loc părăsit, în care, mai ales în zona așa-ziselor tribune, riscai să fi mușcat de vreun șarpe dacă te încumetai să treci pe acolo.
Concret, pe terenul propriu-zis a apărut firma privată de profil cu care primăria Severin face afaceri de ani buni, SC Fruct Prod Com SRL patronată de Alexandru Hornoiu zis și ,,Părintele Spațiilor Verzi” și s-a pus pe treabă.
Supravegheați îndeaproape chiar de către patronul Hornoiu, muncitorii acestuia, înarmați cu greble, motocoase și alte utilaje de tuns iarba au lucrat la foc automat. Pentru gazonul de fotbal le-a fost ceva mai ușor însă cel mai greu a fost curățarea zonei tribunelor care nu se mai vedea din cauza buruienilor și a mărăcinilor. Până în cursul zilei de ieri după amiază operațiunea a fost finalizată cu succes.
Prezent pe șantierul de lucru a fost și primarul Marius Screciu. Edilul șef n-a stat mult la taclale ci a dat câteva indicații prețioase după care a plecat cu treburi în altă parte a orașului. Calitatea lucrărilor de la început până la sfârșit a fost supravegheată și vizată de mai mulți salariați ai primăriei Severin în frunte cu un șef de serviciu onest, pe nume Daniel Oglindoiu.