Autorităţile cehe au revizuit condiţiile de intrare în Republica Cehă pentru persoanele care sosesc din România, prin includerea ţării noastre în categoria statelor cu risc mediu de infectare (lista portocalie).
Noile măsuri se aplică de la data de 24 mai, iar principalele modificări vizează eliminarea obligativităţii carantinării şi a celei de a doua testări în termen de 5 zile de la sosirea în Cehia, se arată într-un comunicat MAE.
Astfel, începând cu data de 24 mai, persoanele care sosesc din România pot intra pe teritoriul Cehiei cu condiţia:
* completării, anterior sosirii în Cehia, a Formularului Electronic de Localizare (Public Health Passenger Locator Form) disponibil la adresa www.prijezdovyformular.cz;
* prezentării la intrarea pe teritoriul ceh a rezultatului negativ al unui test molecular tip PCR efectuat cu maximum 72 de ore înainte sau a unui test antigen efectuat cu cel mult 24 de ore anterior plecării spre Cehia;
* purtării unei măşti respiratorii FFP2 sau echivalent sau o mască chirurgicală de unică folosinţă în afara domiciliului, pentru o perioadă de 14 zile de la sosirea în Cehia.
Totodată, persoanele care sosesc din România şi tranzitează teritoriul ceh în maximum 12 ore sunt exceptate de la obligaţiile completării Formularului Electronic de Localizare şi prezentării rezultatului negativ al testării pentru COVID-19 la intrarea pe teritoriul ceh. Rămâne obligatorie purtarea unei măşti respiratorii FFP2 sau echivalent în locurile publice.
MAE subliniază că, în continuare, nu sunt permise călătoriile în Republica Cehă în scop turistic.
Rămâne în vigoare obligativitatea studenţilor, elevilor şi lucrătorilor de a prezenta unităţii de învăţământ, respectiv angajatorului rezultatul negativ al unui test înainte de începerea activităţii.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că românii care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Praga: 00420 – 607 078 501. MAE recomandă, totodată, consultarea paginilor de internet http://praga.mae.ro/ şi http://www.mae.ro/.