luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Service pentru avioane, la Aeroportul Craiova

Un teren de 90 de mp din cadrul Aeroportului Internațional Craiova va fi închiriat pentru montarea unor containere speciale care vor păstra piese necesare mentenanței aeronavelor.

În cadrul ședinței ordinare de luni a Consiliului Județean Dolj, proiectul privind închirierea terenului, în baza unei licitații publice, a trecut, având votul tuturor consilierilor județeni.

Suprafața se află în posesia Consiliului Județean Dolj și este administrată de Aeroportul din Craiova, care va iniția și se va ocupa și de procedura de închiriere.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prețul minim de pornire al licitației va fi de 8 euro/mp/lună (fără TVA), iar în ceea ce privește chiria încasată, aceasta va reveni în proporție de 50% Consiliului Județean, respectiv 50% Aeroportului din Craiova.

Spațiul va fi astfel destinat amplasării containerelor în care vor fi stocate piese de schimb materiale consumabile necesare procesului de întreținere a aeronavelor companiei Wizz Air, unul dintre operatorii de zboruri ai Aeroportului.

„Pentru terenul menționat mai sus, situat în Craiova, Calea Bucureşti, nr. 325A, județul Doj, având NC/CF 211363 Craiova și valoarea de inventar de 15.530 lei, ce se află în domeniul public al Judeţului Dolj şi în administrarea R.A. Aeroportul Internațional Craiova, se impune închirierea acestuia în vederea amplasării unor containere pentru stocarea pieselor de schimb și a materialelor consumabile necesare procesului de întreținere a aeronavelor companiei Wizz Air. Se organizează o licitaţie publică de către Aeroportul Internațional Craiova, desfăşurată în condiţiile legii.

Față de aspectele expuse, în vederea aducerii de noi venituri la bugetul Consiliului Judeţean Dolj, prin ocuparea cât mai eficientă a terenului aflat în proprietatea Judeţului Dolj şi în administrarea Aeroportului Internațional Craiova, solicităm Consiliului Judeţean Dolj să fie de acord cu închirierea suprafeței de teren de 90 mp, situată în Calea Bucureşti, nr. 325A, Craiova, în vederea amplasării unor containere pentru stocarea pieselor de schimb și a materialelor consumabile, necesare procesului de întreținere a aeronavelor companiei Wizz Air, prin licitaţie publică”, potrivit proiectului de hotărâre.

Contractul de închiriere va fi întocmit pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire în baza acordului instituției Consiliului Județean Dolj.

Politica