Un al doilea contingent format din aproximativ 60 de militari români s-a întors duminică din Afganistan. Primul contingent, de 70 de militari s-a întors din această ţară pe 8 mai 2021, odată cu începerea procesului de retragere a trupelor NATO din Afganistan.
„Misiune îndeplinită pentru al doilea contingent de militari români ce s-au întors acum din Afganistan”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării.
Ultimii 100 de militari români din baza Kandahar au părăsit, săptămâna trecută, Afganistanul şi s-au întors în România.
Retragerea completă a tururor militarilor români din Afganistan se va încheia până în 11 septembrie 2021 dar, din motive de securitate, calendarul repatrierii militarilor nu este public, conform MApN.
Din 2002 și până în prezent, un număr de peste 32.000 de militari ai Armatei României au participat la misiunea din Afganistan, în rotații de câte șase luni. În cei 19 ani de participare cu structuri militare în acest teatru de operaţii, 27 de militari români și-au pierdut viața în acțiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniți.