Alertă maximă în acest week-end în Craiova: suporterii celor două echipe din oraș se pot ciocni duminică.
FCU are meci cu Dunărea Călărași pe Oblemenco. Unul mai degrabă de palmares, pentru că echipa lui Mititelu este promovată deja de pe primul loc în Liga 1. Peluza Sud, CIA și El Nino au anunțat că sărbătoarea e programată să înceapă duminică, de la ora 14:00 la terasele din Centrul Vechi.
„ȘTIINȚA ÎNAPOI ÎN LIGA 1!
Așa cum vă anunțam joi seara, sărbătoarea abia ce a început! Chemăm toți suporterii Universității Craiova duminică, începând cu ora 14:00, la terasele din Centrul Vechi. Știm prea bine ce anvergură va avea acest eveniment așa că vom ocupa toate terasele din această zonă. Din fericire situația epidemiologică este din ce în ce mai bună și putem sărbători cum se cuvine acest moment istoric.
Meciul cu Dunărea Călărași are loc la ora 18:30, urmând ca după meci sărbătoarea să continue alături de jucători și stafful tehnic, pe care îi invităm alături de noi cu această ocazie.
Vă așteptăm alături de noi la sărbătoarea pe care o așteptam cu toții de un deceniu. ȘTIINȚA SUNTEM NOI!”, e comunicatul invitație al Sudului.
De partea cealaltă, CSU Craiova joacă sâmbătă finala Cupei României contra celor de la Astra Giurgiu. În cazul în care câștigă întrecerea este de așteptat ca un autocar decapotabil să plimbe echipa triumfătoare pe străzile orașului pentru prezentarea trofeului, așa cum s-a întâmplat și la Cupa câștigată de Devis Mangia. Acțiunea ar urma să aibă loc tot duminică. Situație în care suporterii celor două grupări din Craiova s-ar putea intersecta.
Până acum a avut loc un singur episod major în care Peluza Sud și Peluza Nord s-au ciocnit, în mai anul trecut, la barul deschis de Gică Craioveanu în Centrul Vechi.