Autoritățile mehedințene nu au mai stat pe gânduri și au decis să organizeze Maratonul Vaccinării, oferindu-le șansa cetățenilor să se imunizeze fără programare.
Evenimentul se va desfășura în Parcul General Ion Dragalina din oraș, în perioada 28-30 mai. Serul folosit pentru vaccinare va fi cel produs de Pfizer-BioNTech.
Programul Maratonului de Vaccinare:
– vineri (28 mai), orele 15:00 – 21:00;
– sâmbătă (29 mai), orele 09:00 – 21:00;
– duminică (30 mai), orele 09:00 – 21:00.
„Instituția Prefectului Județul Mehedinți, Direcția de Sănătate Publică Mehedinți, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinți, Primăria Municipiului Orșova și Spitalul Municipal Orșova organizează, în perioada 28-30 mai 2021, Maratonul Vaccinării Orșova, în Parcul General Ion Dragalina.
Imunizarea persoanelor doritoare se va realiza cu vaccinul Pfizer-BioNTech, fără programare, doar cu documente de identitate valabile (carte de identitate sau pașaport).
Vino! Vaccinează-te! Contribuie și tu la lupta împotriva virusului!”, transmit reprezentanții Prefecturii Mehedinți.