O fată în vârstă de 12 ani a fost agresată, zilele trecute, de alte patru adolescente, în Târgu Jiu.
Fata a fost lovită cu palmele şi trasă de păr în mod repetat, aruncată pe jos şi umilită. Nici lacrimile ei nu le-a impresionat pe agresoare.
Evenimentul a avut loc în zona Unirii din Târgu Jiu, iar minorele, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, sunt din diferite localităţi ale judeţului Gorj.
„În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti a reieşit faptul că la data de 10 mai a.c., în timp ce o minoră de 12 ani, din comuna Jupânești se afla pe Aleea Unirii din Târgu Jiu (în zona Complexului Comercial Gârdu), a fost agresată şi ameninţată cu acte de violenţă de patru minore cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, din comuna Săulești, Jupânești, respectiv orașul Ţicleni. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi lovire sau alte violenţe, în care se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta. Polițiștii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore si au introdus in Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj două minore de 17 ani, din comuna Săulești și oraşul Țicleni, iar celelalte douĂ minore urmează să fie examinate in vederea stabilirii discernământului“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Gorj, potrivit adevarul.ro