miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Percheziţii la sex shop-uri. Substanţe toxice în produse

Substanţe periculoase în spray-urile vândute în sex shop-uri.  Oamenii legii au făcut, marţi, percheziţii la sediile unor sex-shop-uri care comercializau produse ce conţin nitrit izopropilic, substanţă toxică. Percheziţiile au avut loc ăn Capitală şi alte 4 judeţe.

„Poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, cu sprijinul poliţiştilor de la arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul D.G.P.M.B. și inspectoratelor de poliţie judeţene Brașov, Constanța, Prahova și Bihor, pun în aplicare 9 mandate de percheziţie domiciliară, în cele 4 judeţe și în București. Activitatea vizează sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăţi comerciale de tip SEX SHOP, care ar comercializa ilegal, către publicul larg, produse ce au conținut de substanțe toxice (nitrit izopropilic – nr. CAS 541-42-4).  În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de produse sau substanțe toxice.

Din cercetări a rezultat faptul că produsele ar fi comercializate în magazine tip SEX SHOP sau prin intermediul internetului, fiind etichetate ca produse de uz casnic, cum ar fi „odorizante de cameră”. Întrucât conțin substanțe toxice periculoase, este interzis ca aceste produse să fie vândute pentru consum uman. După perchiziții, vor fi conduse la audieri 10 persoane, pentru stabilirea împrejurărilor comiterii faptelor”, conform unui comunicat al poliţiei române.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica