- „Cred că te miră că în vocabularul meu, redus ani în şir la <<te iubesc>>, există şi alte cuvinte. De fapt, şi eu redescopăr acum în mine femeia inteligentă, omul cu judecată. Mi se pare că sunt o veche cunoştinţă pe care-am scăpat-o din vedere multă vreme. Ani de zile mă uitam în oglindă şi nu-mi vedeam decât picioarele, fiindcă ele-ţi plăceau, <<frumoase, lungi, cu pulpe rotunde>>. Azi, descopăr că meritam din partea mea o privire mai atentă” – Ileana Vulpescu în „Candidaţii la fericire”
- „De ce să nu ne trecem în revistă gândurile şi amintirile frumoase, cînd le-avem? De cîte ori n-am să mai merg în minte pe Transfăgărăşan? De cîte ori n-au să-mi alunece gindurile-n prăpastia Barajului?” – Ileana Vulpescu în „Arta conversaţiei”
- „Aşa cum ţi-am spus, aş minţi să zic că nu sunt momente cînd m-aş întinde jos şi aş muri; dar momente, cum cred că, dacă e sincer, fiecare om trebuie să şi le recunoască; şi deşi, cum de asemenea ţi-am spus, nu contez pe nimic spectaculos în viaţa care mi-a mai rămas de trăit…” – Ileana Vulpescu în „Arta conversaţiei”
- „De când fiinţele cele mai apropiate sufletului meu m-au părăsit, nu-mi mai sare inima din loc când sună telefonul, ori când se-anunţă vreo catastrofă. Catastrofa destinată mie s-a petrecut. Am rămas pasăre singuratică privind cu ochi impasibili lumea” – Ileana Vulpescu în „Preludiu”
- „Cu oamenii cu care trebuie să mă supraveghez când vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutăm și ne dăm informații meteorologice.”
- „O femeie, dacă-și dă osteneala, poate păstra un bărbat, cu o condiție: să-l iubească. Numai dragostea poate inventa mijloace de convingere. Dragostea sau șantajul.”
- „La orice trebuie să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni.”
- „Cu nimeni nu e bine să fii sincer cum eşti cu tine însuţi.”
- „Într-o bună zi, ai să-nțelegi, că omul cel mai iubit reprezintă superlativul absolut al unei vieți.”
- „Gândește-te că defectele psihice zac numai în suflet. Îți dai seama ce infern trebuie să fie într-un suflet șchiop sau chior sau amândouă la un loc, sau câte vrei?”
- „În viață trebuie să înveți să citești printre rânduri și în oameni.”