vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

SUA a aprobat vaccinul Pfizer/BioNTech pentru adolescenţii începând cu vârsta de 12 ani

Autorizarea vaccinului împotriva COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech a fost extinsă la adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani în Statele Unite, a anunţat luni Agenţia americană pentru Medicamente (FDA).

Vaccinul era autorizat până acum în urgenţă pentru persoanele cu vârsta de 16 ani şi peste. Pe viitor, poate fi administrat mai multor milioane de adolescenţi, în două injecţii care conţin aceeaşi concentraţie ca vaccinul pentru adulţi.

„Părinţii şi tutorii pot fi siguri că Agenţia a efectuat o analiză riguroasă şi detaliată a tuturor datelor disponibile”, a declarat Janet Woodcock.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Canada a devenit miercuri prima ţară care a autorizat remediul pentru această grupă de vârstă. De asemenea, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) studiază în prezent extinderea vaccinului Pfizer pentru adolescenţi, notează Agerpres.

Săptămâna trecută, preşedintele Joe Biden a subliniat rolul crucial al vaccinării tinerilor pentru continuarea campaniei de imunizare din SUA. După anunţul autorizării de către FDA, „vom fi gata să acţionăm imediat”, a declarat el.

Circa 20.000 de farmacii vor fi astfel în măsură să poată vaccina adolescenţii în zilele următoare, iar doze vor fi trimise ulterior pediatrilor, a precizat liderul de la Casa Albă.

În prezent sunt autorizate alte două vaccinuri în Statele Unite, cele de la Moderna şi Johnson & Johnson, ambele cu începere de la 18 ani.

Politica