Vâlcea. Părintele Daniil, de la Mănăstirea Frăsinei, a murit chiar în noaptea de Înviere

Jurnalul Olteniei

Părintele ieromonah Daniil, de la Mănăstirea Frăsinei, s-a stins din viaţă chiar în timp ce celebra slujba de Înviere. 

„Cu mare durere, vă spunem că Părintele Ieromonah Daniil de la Mănăstirea Frăsinei a adormit întru Domnul, chiar în timp ce săvârșea sfânta slujbă despre patimile, moartea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos…Râu de lacrimi, la trecerea Sfinției Sale în veșnicie! A fost atât de bun, de blând, de milostiv… Simt, și acum, mângâierea mâinii sale pe creștet, întru binecuvântare… Îi văd privirea senină… Îi ascult glasul duios…Dumnezeu să-ți poarte sufletul pe drum luminat în Împărăția Sa, sfinte părinte!”, a scrie pe Facebook un alt preot.

Părintele Ieromonah Daniil avea 92 de ani.

Și pe un grup Facebook denumit „Mănăstirea Frăsinei” curg mesajele de condoleanțe.

„Dumnezeu să-l odihnească! De la dânsul a primit mama ultima împărtășanie înainte de moarte!”, „Odihnă veșnică! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în liniște și pace!” sau „Bunul Dumnezeu să-l odihnească cu drepții! Sârguitor pentru Dumnezeu și semeni pe acest pământ, va avea mare răsplata în Ceruri!” sunt doar câteva mesaje postate pe grupul respectiv, scrie Mediafax.

- Advertisement -

Mănăstirea Frăsinei, din comuna Muereasca, județul Vâlcea, este singura mănăstire ortodoxă din România unde femeile nu au voie să intre, se arată în descrierea pe pagina de Facebook a lăcașului.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol