Un băiat de 25 de ani, din comuna Săulești, a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate, doborându-l. Incidentul a avut loc în timp ce șoferul conducea un autoturism, pe DS Purcaru. Poliția a fost chemată de o femeie în vârstă de 56 de ani.
„Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apelul 112, de o femeie de 56 de ani, cu privire la faptul că pe raza comunei Săulești, a avut loc un eveniment rutier. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, spun polițiștii gorjeni.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui autoturism, pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența alcoolului. De asemenea, tânărul a fost sancționat contravențional conform Legii 55/2020 cu amendă în valoare de 500 lei, pentru nerespectarea restricțiilor privind orarul de deplasare, impuse pe perioada stării de alertă.