Corpul de control al premierului anunță că a transmis Ministerului Public o sesizare penală „in rem”, ca urmare a verificărilor preliminare efectuate la Ministerul Sănătății și la celelalte instituții din subordinea sau coordonarea Guvernului care au atribuții legale în privința gestionării platformei naționale privind vaccinarea – Registrul Electronic Național de Vaccinări.
Decizia vine după finalizarea controlului la Ministerul Sănătății, în urma scandalului privind accesarea datelor despre vaccinare de către consilierul onorific al ministrului, Ștefan Voinea.
Potrivit unui comunicat de presă, Corpul de control a constatat că în data 07.03.2021, într-un interval de aproximativ 30 de minute, au existat 181 de încercări nereușite de acces la platforma RENV de pe un IP găzduit pe un server privat din Germania. De asemenea, Corpul de control constată că un consilier onorific poate „crea un mecanism de eludare a regimului incompatibilităților și al conflictului de interese”, pentru că nu are atribuții specifice unui funcționar public.
După ce premierul a trimis Corpul de control la ministerul Sănătății, Ștefan Voinea declara că nu are o fișa a postului, fiind doar consilier onorific, însă a primit contul și parola de acces de la minister, notează digi24.ro
Întrebat dacă va demisiona în cazul în care Corpul de control al premierului va sesiza DIICOT pentru accesarea datelor, Voiculescu a spus: „Dacă cineva a făcut ceva greșit trebuie să răspundă pentru asta.”
În urmă cu o lună, ministrul a declarat că „i-a dat voie” consilierului onorific Ștefan Voinea să accese date din Registrul Național de Vaccinări și susținea că acesta „avea dreptul legal să acceseze date”.
Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru spunea că că un consilier onorific nu poate avea acces la parole care aparţin unui secretar de stat, pentru că un astfel de consilier „are alte atribuţii” şi „nu are o fişă de post”.