duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

România a semnat un acord cu Italia pentru transplantul pulmonar

România a încheiat un acord cu Italia prin care cinci pacienţi români pe an vor putea să fie transplantaţi pulmonar, a declarat marţi ministrul Sănătăţii.

„Pacienţii români care au nevoie de transplant pulmonar nu mai pot fi transplantaţi în România. În România, centrul de transplant al Spitalului clinic Sfânta Maria din Bucureşti era singura unitate din ţară acreditată pentru a efectua transplanturi pulmonare, unitate care a efectuat 8 transplanturi pulmonare în ultimii ani, dintre şase pacienţi încă trăiesc. A pierdut acreditarea, i-a expirat acreditarea la data de 9 martie şi spitalul nu a mai cerut prelungirea acesteia. Am încheiat deja un acord între România şi Italia privind transplantul pulmonar. În acest moment există o şansă la viaţă pentru pacienţii români aflaţi pe lista de transplant pulmonar de la ANT şi prin acest acord le oferim posibilitatea de a face acest transplant în clinici de specialitate din Italia”, a spus ministrul sănătății, potrivit Agerpres.

Voiculescu a afirmat că cinci pacienţi români vor putea fi transplantaţi pulmonar în unul din centrele din Italia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Acordul presupune colaborarea dintre ANT şi Institutul Naţional de Sănătate – Centrul Naţional de Transplant din Italia în domeniul transplantului pulmonar, iar acordul reglementează colaborarea dintre cele două instituţii. Vorbim despre zece centre de transplant, zece centre din Italia. (…) Există o limitare la un număr 5 transplanturi pulmonare pe an. Asta este ceea ce s-a putut obţine în acest moment. Nu se pot efectua mai mult de cinci transplanturi pulmonare în Italia pe an”, a arătat ministrul.

Voiculescu a spus că există discuţii avansate şi cu un centru de transplant pulmonar din Franţa.

„Avem discuţii avansate cu un centru de transplant din Franţa pentru a primi pacienţi români cu recomandare de transplant pulmonar. De asemenea, pentru a trimite şi pentru a primi echipe de medici specialişti pentru pregătirea centrului de transplant sau pentru pregătirea unor centre de transplant pulmonar aici în România. Este clar, aşa cum era şi în 2016, că trebuie să dezvoltăm aici capacitatea de a avea transplant pulmonar, capacitatea de a efectuat transplant pulmonar. Ne-am dori să avem medici în ţară care să poată să efectueze în mod autonom această procedură chirurgicală. Mai ales ne-am dori să avem pneumologi talentaţi şi antrenaţi în a diagnostica pacienţii şi a-i îngriji înainte şi mai ales după transplantul pulmonar”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

Politica