Meteorologii avertizează că este risc foarte mare, de gradul cinci, de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, fiind vizată zona Bâlea Lac unde este cel mai mare strat de zăpadă din judeţul Sibiu, de 3,15 metri, relatează Agerpres.
Sub altitudinea de 1.800 de metri în Munţii Făgăraş riscul de producere de avalanşe este mare, de gradul patru pe o scară de la unu la cinci.
Accesul la Bâlea Lac se poate face în această perioadă doar cu telecabina şi numai când condiţiile meteo sunt bune pentru transportul pe cablu.