Absența lui Alexandru Mitriță din lotul pentru tripla de la finalul lui martie a stârnit un val de critici.
Oamenii de fotbal nu-și explică de ce Mirel Rădoi și colaboratorii săi nu l-au chemat sub tricolor pe Alexandru Mitriță. Primul care s-a revoltat a fost Florin Prunea la emisiunea Ora exactă în sport: „Convocarea lui Coman arată lipsa de soluții în departamentul ofensiv. Și a lui Pușcaș la fel, abia a revenit după o accidentare. Dar nu avem variante. S-a vorbit despre convocarea lui Budescu și Mitriță, iar ei sunt jucători care ar putea ajuta echipa națională. Mitriță nu avea voie să nu fie convocat. Este un jucător de calitate, de viteză, care face diferența, care scoate un om din joc. Asemenea jucători sunt rari. Nu cred că ne permitem luxul de a nu-l convoca la echipa națională”.
Robert Niță a fost pe aceeași lungime de undă: „Întâlnim niște echipe cu apărări masive, cu jucători greoi mulți dintre ei. Nu cred că ar fi trebuit să lipsească. Este un jucător 1 contra 1 foarte bun, este un talent, este un jucător care ajunge la finalizare, care își asumă responsabilitatea să ia acțiuni individuale…
Nu-l putem compara cu Mihăilă care e acum pe buzele tuturor, dar și Mitriță era util, ținând cont că sunt trei jocuri. Eu, momentan, nu văd în lot un jucător cu calitățile și de profilul lui Mitriță”.
Gică Craioveanu a comentat și el absența Piticului din lotul lui Rădoi: „Păi, e o greşeală mare, dar nu mai spun nimic. Pe Pitic nu poţi să nu îl chemi la echipa naţională, oriunde ar juca, pentru că talentul pe care îl are Mitriţă nu prea îl are nimeni”.
Valul de critici a primit răspuns de la Dică, secundul lui Rădoi. Acesta susține că Mitriță nu are suficiente meciuri în picioare în ultima vreme, iar alți jucători s-ar descurca mai bine pe postul lui.
„Mi-ar plăcea persoanele care vorbesc să se uite bine, să se uite ce fotbalişti sunt pe postul respectiv şi, mai ales, ce meciuri are jucate Alex Mitriţă în ultima perioadă. Are 90 de min în 4 jocuri şi uitându-ne pe cine avem pe postul respectiv îi avem pe Coman, pe Mihăilă, Tanase, Maxim, de asta am ales aşa. În acest moment. De asta zic că atunci când aruncăm ceva, hai să facem o analiză, nu să spunem lucrurile doar de dragul de a spune ceva”, a spus Dică la TelekomSport.
Mitriţă (26 de ani) joacă la echipa saudită Al-Ahli şi a reuşit 4 goluri şi 5 pase decisive în 19 meciuri. Fostul căpitan al CSU Craiova are 13 selecții la naționala României pentru care a marcat două goluri.