Șeful DSP Gorj, infectat cu SARS-COV-2, a murit

Anghel Catalin

Șeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj a decedat în urma infectării cu SARS-COV-2. Bărbatul în vârstă de 48 de ani  era internat la spitalul suport COVID-19 de la Târgu Cărbuneşti, dar starea lui s-a agravat în timp ce era transportat, cu ambulanța, la București. El a fost dus la un spital din Vâlcea, pentru a i se acorda îngrijirile necesare, dar a decedat.

Conform realitatea.net, aparatul de oxigen de pe ambulanța care-l transporta pe pacient spre Capitală  s-a defectat, iar medicii au decis să-l ducă la clinica din Vâlcea.

Mutarea urma să se facă sâmbătă după-amiază, cu o ambulanță dotată cu sistem de ventilație. Numai că, între Horezu și Râmnicu Vâlcea, s-a defectat o siguranță a sistemului electric, iar aceasta a decuplat ventilatorul pacientului. Medicii au depus eforturi uriașe și l-au resuscitat pe șeful Sanepid, acesta fiind transportat la Spitalul de Urgență din Vâlcea. A fost stabilizat, dar  a decedat la Spitalul din Râmnicu-Vâlcea, potrivit sursei citate.

„Cu profund regret, anunț trecerea în neființă a colegului și prietenului meu, Dobrin Adrian Virgil. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!“, a anunţat directorul DSP Gorj, Narcis Stoian.

Șeful Sanepid Gorj era cel care, în urmă cu mai bine de un an, s-a ocupat de primul caz de COVID-19 din România, semnalat în comuna Prigoria.

- Advertisement -

Alți trei angajați ai DSP Gorj sunt infectați cu noul coronavirus și au fost internați, în stare gravă, la spital. În urma decesului șefului de la DSP, prefectul de Gorj a anunțat că luni va trimite corpul de control să verifice dacă au fost respectate toate procedurile.

author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol