Guvernul urmează să aprobe modificarea OUG 3/2021, astfel încât plata efectivă către medicul de familie să se realizeze numai pentru persoanele programate la vaccinare anti-COVID şi monitorizate în intervalul de referinţă.
În nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 3/2021, privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, se arată că „pentru a asigura claritatea normei în ceea ce priveşte modalitatea de calcul a pragurilor pentru a asigura trecerea la un nivel superior al tarifului pe serviciu, luându-se în calcul numărul total al persoanelor vaccinate indiferent de modalitatea de programare, se impune reformularea alineatelor (2) şi (3) ale articolului 3, astfel încât plata efectivă către medicul de familie să se realizeze numai pentru persoanele programate şi monitorizate de medicul de familie în intervalul respectiv de referinţă”.
De asemenea, se precizează că proiectul de act normativ reglementează posibilitatea ca „actualele cabinete medicale de unitate care funcţionează în cadrul unor unităţi militare să poată fi organizate ca şi centre de vaccinare, potrivit prevederilor HG 1031/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, cu modificările şi completările ulterioare”.
Executivul urmează să mai aprobe şi un proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea capitolului XVI din anexa nr. 2 la HG 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019, scrie agerpres.ro