joi, noiembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea va avea o cameră specială pentru audierea minorilor

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea va primi toate dotările necesare pentru o cameră specială, dedicată audierii minorilor care sunt victime în dosarele trimise în judecată de către procurori.

Dotările vor fi primite în luna februarie și fac parte dintr-un proiect amplu al Ministerului Public alături de Asociația Zi de Bine, care va realiza cu un buget de 35.000 euro, trei astfel de încăperi, în Vâlcea, Constanța și Vrancea, notează Vocea Vâlcii.

„Existenţa unor camere de audiere dedicate minorilor este o necesitate care a fost identificată de procurori în urma experienţei acumulate în timp. Crearea acestora va limita impactul negativ resimţit de minori în relaţia cu organele judiciare şi va diminua presiunea procedurilor formaliste, rigide şi neprietenoase pentru copil. Un astfel de spaţiu contribuie la crearea unui pod de comunicare între intervievator şi copil”, a declarat Gill Grigore Iacobici, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform sursei citate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

foto: Vocea Vâlcii

Politica