Copiii care călătoresc în străinătate împreună cu părinți vaccinați vor fi obligați să stea în carantină la întoarcerea în România timp de 10 zile dacă țara în care au călătorit are incidență ridicată de Covid, a anunțat astăzi într-o conferință de presă Anca Sorescu, reprezentant al Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), potrivit g4media.ro
Obligația carantinării în cazul acestor familii vine în contextul în care Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat luni o hotărâre care stipulează că persoanele care vin din străinătate în România și au făcut ambele doze de vaccin (inclusiv rapelul) nu mai sunt obligate să stea în carantină.
Întrebată ce se întâmplă în cazul familiilor cu copii, știind că minorii nu se vaccinează, Anca Sorescu a spus: ”Situația variază în funcție de țara unde călătoresc. Dacă merg într-o țară cu incidență ridicată, copilul reprezintă un risc, e un vector, de aceea el trebuie să stea în izolare 10 zile și unul dintre părinți trebuie să stea acasă cu copilul.”