14 centre vor fi pregătite, în Craiova, pentru etapele II și III de vaccinare anti-Covid, în care vor fi imunizate persoanele cu grad de risc și lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale. Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, spune că, pe lângă provocările financiare pentru bugetele locale, reclamate și de alți primari din țară, în legătură cu asigurarea funcționării acestor centre, o problemă o reprezintă identificarea personalului care să lucreze în aceste centre.
“Avem doar medicii, pe care i-am luat de la cabinetele școlare, dar nu avem suficiente asistente. Cea mai mare problemă este cea a personalului. Am reușit să identificăm 42 de medici care sunt în școli și care vor asigura aceste proceduri, dar doar 75 de asistente deocamdată. Mai avem un necesar de 225 de asistente pe care trebuie să le identificăm de undeva. Nu puteam să luăm din spitale nici măcar o asistentă. Am discutat deja cu conducerea celor trei spitale și este imposibil. Personalul medical din aceste spitale lucrează în regim de front de luni de zile deja, nu și-a luat concediu medical de luni de sigur, nu-și asigură liberele, deci este imposibil să luăm de acolo asistente medicale. Vom putea încheia contracte cu personalul-medical, dar pentru asta trebuie să vedem cum o să arate și ordonanța de urgență și din cauza asta vrem să avem o discuție cu prefectul”, a precizat Olguța Vasilescu.
Reprezentanții Primăriei menționau, ieri, că în aceste centre vor mai lucra și 48 de de registratori. Potrivit edilului Craiovei, pentru plata salariilor până la sfârșitul anului ar fi nevoie de peste 30 de milioane de lei.
“Din fericire, am reușit să obținem, împreună cu Asociația Municipiilor din România, ca toate aceste cheltuieli să fie decontate, pentru că este vorba de sume terifiante. Pentru cele 14 centre de vaccinare din Craiova, vorbim de plata personalului care înseamnă peste 30 de milioane de lei, până la sfârșitul anului. Este o problemă foarte serioasă pentru orice municipalitate. De altfel, sunt orașe care nu își vor permite să mai achite nici măcar iluminatul public dacă nu primesc finanțarea de la Guvernul României. Așa este normal până la urmă, fiind o acțiune gândită de Guvern, ea va trebui să fie și finanțată. Pentru anul trecut, de exemplu, nu ni s-au alocat decât jumătate din sumele pe care Primăria Craiova le-a cheltuit pentru pandemie. Nu mai poate să rămână în sarcina autoriăților locale tot costul pandemiei. Practic Primăria face totul. Din punctul meu de vedere, ar fi trebui ca aceste centre să fie în policlinici private sau în spitale. În niciun caz să ajungem în situația în care să transformăm centrele sportive sau unitățile școlare în centre de vaccinare. Dar așa a fost gândită de la Guvernul României. Practic au vrut să lase în sarina autortiăților locale și toate cheltuielile și tot ce înseamnă organizarea. Nu am avea o problemă să ne organizăm foarte bine, dar totul este să ne dea și legislația care să ne permită acest lucru, pentru că, din fericire pentru noi, avem deja niște acorduri-cadru care sunt aproape de finalizare, pentru dezinfectanți, măști și așa mai departe. Dar sunt alte localități care acum încep procedurile de achiziție. Ori, știți foarte bine că nu se încadrează în cei 30.000 de euro cât îți permite o achiziție directă, care oricum durează două săptămâni. Iar dacă valoarea este peste 30.000 de euro, vorbim deja de peste trei luni de zile. Deci vor fi localități care nu vor putea să deruleze aceste proceduri de achiziție dacă de la Guvern nu se emite o ordonanță de urgență ca achiziția să se facă în regim de urgență”, a mai declarant Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.
O altă problemă este cea a asigurării materialelor sanitare pentru centrele de vaccinare.
,,Așa cum arată legislația, nouă nu ne permite, din păcate, să facem foarte multe lucruri. Nu avem o procedură de urgență pentru achiziția tuturor lucrurilor care trebuie să se afle într-un astfel de centru de vaccinare. Bineînțeles că trebuie să găsim o altă variantă; seringi, vată, dezinfectant și așa mai departe, pe care va trebui să le luăm printr-un proces verbal de predare-primire de la spitalele pe care le avem în subordinea Primăriei. Am reușit să dotăm aceste centre cu mobilierul pe care l-am luat din alte părți, fie de la școli, fie de la bazele noastre sportive. Este vorba de un mobilier nou, luat tot pe proces verbal de predare-primire, pentru că după ce se va termina această perioadă de vaccinare, noi va trebui să casăm mobilierul. Este vorba de scaune pe care le-au cerut să fie de piele sau de canapele încât să fie dezinfectate. Ori dacă ele se dezinfectează după fiecare persoană care este vaccinată, este clar că în șase luni de zile va trebui să casăm acest mobilier și va trebui să avem o explicație legală că facem acest lucru. (…) Noi am spus că tot ceea ce puteam să asigurăm, am asigurat deja. Am pus la dispoziție centrele, le-am utilat cu ceea ce este necesar, din păcate însă, ne-au venit foarte târziu de la DSP toate acele lucruri la care noi nu ne gândisem, precum frigidere în care vor trebui să țină vaccinurile la o anumită temperatură, deci tot felul de lucruri, inclusiv seringi sau vată medicinală. În momentul în care vom avea discuțiile finale cu Prefectura, vom putea stabili daca va fi deschis un centru de vaccinare mâine. Din punctul meu de vedere, cred că vom începe doar cu câteva centre, probabil cu cele de la sala polivalentă, pentru care vom reuși să găsim cele necesare pentru vaccinare de la spitalele pe care le avem arondate Primăriei, dar și termenul de 15 ianuarie este un termen pus din birou. Eu am și întrebat săptămâna trecută cum putem face achizițiile într-o săptămână, pentru că este ilegal așa ceva. Ce prima își asumă să semneze pe o procedură care nu are o lege în spate. Ni s-a spus că termenul de 15 nu este un termen fix, este un termen anunțat de domnul Gheorghiță la televizor, deci cumva gândit din birou, fără să știe care este realitatea din teren”, a mai declarat Olguța Vasilescu.
Unde ne putem vaccina
Centrele de vaccinare sunt localizate la Școala Generală Alexandru Macedonski, Stadionul de Atletism, Sala Polivalentă și la Stadionul Ion Oblemenco, unde vor fi amenajate 12 centre de vaccinare, după cum urmează: Școala Generală Alexandru Macedonski – 1 centru, Stadionul de Atletism – 1 centru, Sala Polivalentă – 4 centre, Stadionul Ion Oblemenco – 6 centre. De asemenea, vor mai fi două puncta, la Hostel Griffon.
La cele patru puncte de la Sala Polivalentă se pot vaccina persoane din Craiova, Țuglui și Podari.
La cele șase centre ce vor funcționa în cadrul Stadionului „Ion Oblemenco” se pot vaccina doar craiovenii, iar la centrul din cadrul Stadionului de Atletism doljenii din Coșoveni, Dioști, Drăgotești, Ghercești, Leu, Pielești, Robănești și Teslui.
La Școala „Alexandru Macedonski” se vor putea imuniza locuitorii dinAlmăj, Bulzești, Brădești, Coțofenii din Față, Goiești, Ișalnița, Mischii, Murgași și Șimnicu de Sus.
Centrele de Hostel „Griffon” Craiova sunt pentru doljenii din Botoșești-Paia, Brabova, Breasta, Bucovăț, Caraula, Carpen, Cârcea, Cernătești, Coțofenii din Dos, Ghindeni, Gogoșu, Grecești, Izvoare, Malu Mare, Pleșoi, Predești, Sălcuța, Seaca de Pădure, Secu, Sopot, Terpezița, Vârtop, Vârvoru de Jos și Vela.
În județ, la centrul din Băilești-Sala sporturilor „Ada Nechița”-, vor fi așteptați la vaccinare doljenii dinBăilești, Afumați, Cioroiași, Galicea Mare, Galiciuca, Giubega și Siliștea Crucii.
Un alt centru este la Casa de Cultură Calafat, fiind arondate localitățile Calafat, Ciupercenii Noi, Desa și Maglavit.
La Dăbuleni, în incinta fostei Școli Gimnaziale Nr.4, se pot imuniza persoane din Dăbuleni, Amărăștii de Jos, Amărăștii de Sus și Dobrotești.
În Filiași, la Sala de Sport, sunt așteptați locuitorii din oraș, dar și cei din Argetoaia, Braloștița, Fărcaș, Melinești, Scaești și Tălpaș.
La Segarcea, în incinata Casei de Cultură, centru de vaccinare are arondate: Segarcea, Bârca, Calopăr, Cerăt, Giurgița, Întorsura, Lipovu, Perișor, Radovan și Urzicuța.
La căminul cultural din Călărași se vor putea vaccina doljenii din Călărași și Bechet.
La centrul din Daneți se pot imuniza cetățenii localităților Daneți, Apele Vii, Castranova, Celaru și Mârșani, iar cei din Cetate, Moțăței, Orodel, Plenița, Unirea și Verbița se pot vaccina la centrul amenajat la Moțăței.
Centrului din Ostroveni i-au fost arondate localitățile: Ostroveni, Bistreț, Cârna, Gighera, Goicea, Măceșu de Sus, Măceșu de Jos, iar celui din Poiana Mare, localitățile: Catane, Ghidici, Negoi, Piscu Vechi, Poiana Mare, Rast și Seaca de Câmp.
La căminul cultural din Sadova se vor putea imuniza doljenii din Bratovoești, Dobrești, Rojiște, Sadova și Teasc. Un alt centru va fi amenajat la Școala Profesională Valea Stanciului, din comuna Valea Stanciului, unde se pot vaccina cetățeni ai localităților Drănic, Gângiova și Valea Stanciului.