Suporterii și oamenii de fotbal consideră că actualul antrenor al CSU nu este omul potrivit la locul potrivit
CSU Craiova a remizat alb cu Sepsi Sf. Gheorghe în primul meci din 2021. Dar nu doar rezultatul dezamăgește, ci maniera în care oltenii au abordat jocul, având un singur șut pe poartă în 90 de minute de fotbal pe Oblemenco.
Pentru prestație, Papură a dat vina pe teren: „O primă repriză în care terenul și-a pus amprenta asupra spectacolului. A fost hazard. În repriza a doua am avut 2-3 situații de poartă. Per-ansamblu este un rezultat echitabil. Să sperăm că terenurile pe care vom juca nu vor afecta integritatea jucătorilor. Sperăm că ele vor fi practicabile, iar spectacolul fotbalistic să fie cât mai bun. Vom vedea atunci cum va fi meciul cu Astra, cum va fi vremea, cum va fi terenul. Să vedem ce putem alinia. Trebuie să ne adaptăm terenului și să câștigăm”.
În Schimb, la DigiSport, Ionel Dănciulescu îl consideră pe antrenor principalul responsabil de semieșecul cu Sepsi: „Craiova are nevoie de un antrenor cu experiență, care să se impună în vestiar. Echipa nu are așa ceva în momentul de față și suferă”. Mai virulent a fost colegul de platou, Ion Crăciunescu: „Jocul e penibil! N-am mai văzut niciodată Craiova atât de slabă. Papură caută scuze, iarba prea mare, terenul înghețat? Trebuie el schimbat!”
Suporterii din gruparea „Unu mai unit”, facțiune a Peluzei Nord, au cerut schimbarea băncii tehnice, mai ales că Papură fusese anunțat de Rotaru drept interimar. Totodată fanii s-au simțit mințiți de patron, care la televiziuni anunța 3 transferuri. „Ni s-a luat să vedem atitudinea grețoasă a conducerii. Ni s-a luat să vedem un măscărici pe bancă. Ni s-a luat să ne fie promise transferuri și performanțe, dar să nu apară. Ajunge! Vrem o schimbare și o vrem acum. A venit momentul ca antrenorul din „perioada imediat următoare” să plece. A venit momentul ca sifonul ăla de preparator fizic să plece.
A venit momentul să vă treziți și să înțelegeți ce înseamnă Universitatea Craiova. Fie faceți ce trebuie, fie plecați. Nu mai există cale de mijloc. Cei 3 jucători care trebuiau să vină unde sunt? „Perioada imediat următoare” a ajuns să fie definitivă? Știința nu e jucăria nimănui!”.
Totodată, pe pagina de facebook a clubului, suporterii au trimis sute de mesaje, majoritatea cerând demiterea lui Corneliu Papură.