Oamenii de ştiinţă au descoperit că, în cazul persoanelor care suferă de obezitate, sistemul imunitar e într-o stare atât de precară, încât nici măcar vaccinul pentru COVID-19 nu-l poate întări, aşa cum trebuie, în vederea combaterii noului coronavirus.
Inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii a tot subliniat faptul că, în cazul persoanelor obeze, riscul decesului cauzat de COVID-19 creşte cu 48%.
Potrivit datelor, în România, 73 la sută din populaţie e afectată de obezitate şi de supraponderalitate. Obezitatea e prezentă în aproximativ 36% dintre cazuri, iar supraponderalitatea, în 37% dintre cazuri, scrie adevărul.ro
„Obezitatea ne afectează sistemul imunitar din mai multe direcţii şi dereglează răspunsul acestuia“, a avertizat doctorul Rajat Madan, expert în boli infecţioase.
„Tocmai de aceea, din cauza acestui sistem imunitar deficitar, şi efectele vaccinului pentru COVID-19 pot fi foarte diferite la o persoană obeză, comparativ cu cineva care nu suferă de această boală“, a continuat Rajat Madan.
Faptul că vaccinul pentru COVID-19 poate fi ineficient în cazul persoanelor obeze nu e o surpriză pentru comunitatea medicală. În trecut, lucrurile au stat exact la fel, şi în cazul vaccinurilor distribuite pentru gripă, tetanos şi hepatita B. Adică, aceste vaccinuri s-au dovedit a fi mai puţin eficiente, în cazul persoanelor cu multe kilograme în plus.
Profesorul Shenggen Fan a explicat şi el pentru „The Telegraph“ de ce obezii vor fi expuşi, în continuare, în faţa bolii care a creat o pandemie.
„Studiile au arătat că sistemul lor imunitar e afectat grav, din cauza obezităţii şi, drept urmare, nu poate beneficia de o imunitate indusă prin vaccinare pentru COVID-19“, a spus profesorul universitar.
Iar o explicaţie şi mai detaliată a venit din partea „Kaiser Family Foundation“: „Un sistem imunitar sănătos ştie cum să pornească şi să oprească inflamarea, în funcţie de nevoile organismului. Altfel spus, trimite globulele albe şi proteinele pentru a combate infecţia. Un vaccin, în esenţă, declanşează acest răspuns prin inflamare. Dar testele de sânge efectuate în cazul persoanelor obeze au arătat că, din păcate, ei suferă de o stare de inflamare cronică. Practic, la ei, această inflamare nu dispare niciodată“. Altfel spus, în cazul celor care suferă de obezitate, vaccinul pentru COVID-19 poate să nu oferă protecţia necesară. Asta nu înseamnă că aceste persoane ar trebui să renunţe la vaccinare împotriva COVID-19.
În schimb, aşa cum a subliniat şi profesorul Shenggen Fan, cei care au multe kilograme peste greutatea normală ar trebui să-şi schimbe drastic stilul de viaţă. Iar primul pas se poate face simplu: prin sport, prin mişcare zilnică şi prin efectuarea unor exerciţii fizice, în mod constant.
De altfel, și Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a subliniat importanţa mişcării în plină pandemie. „Orice fel de mişcare contează, mai ales acum, când încercăm să gestionăm limitările cauzate de pandemia de coronavirus. E absolut necesar să ne mişcăm, zilnic, cu toţii, în siguranţă şi cu soluţii creative“, a spus directorul OMS, Tedros Ghebreyesus, potrivit CNN.