Germania, Franţa, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda, Spania şi Elveţia îşi vor coordona lansarea campaniilor de vaccinare împotriva Covid, au anunţat, marţi, miniştrii Sănătăţii din aceste ţări.
Aceste ţări vor promova ”coordonarea lansării campaniilor de vaccinare” şi vor face schimb rapid de informaţii legate de modul în care vor proceda, arată comunicatul, care include şi angajamente referitoare la domenii precum transparenţa.
Comunicatul, care a fost publicat de Italia, a mai fost semnat de miniştrii Sănătăţii din Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg, Olanda, Spania şi Elveţia, transmite hotnews.ro care citează Reuters.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat marţi că urmează să se reunească pe 21 decembrie pentru a se pronunţa cu privire la autorizarea vaccinului împotriva Covid-19 al alianţei americano-germane Pfizer/BioNTech, aprobat deja în mai multe ţări.
EMA şi-a devansat cu o săptămână reuniunea prevăzută iniţial să aibă loc la 29 decembrie, în urma numeroaselor presiuni exercitate de către state membre UE, mai ales de către Germania, care doreşte să desfăşoare rapid vaccinul în lupta împotriva noului coronavirus.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, în urma anunţului EMA, că vaccinarea împotriva Covid-19 în UE ar putea fi lansată înainte de sfârşitul anului.