Donațiile pentru elevii care învață în mediul online continuă la nivelul județului Olt, astfel că în satul Coteana, se pregătește o nouă tranșă de tablete ce vor ajute la copii.
Primăria comunei, sprijinită de firma Pirelli, va facilita accesul la internet și implicit, la educație, în rândul a peste o sută de elevi, care desfășoară activitatea didactică în mediul digital, potrivit gazetanoua.ro.
„Urmează să primească tablete toţi elevii şcolii din localitate. Am reuşit să primim această donaţie şi datorită faptului că foarte mulţi cetăţeni din localitate lucrează la această fabrică. Am mai distribuit tablete către copii, achiziţionate tot din donaţii, iar acum toţi vor beneficia de ele”, a declarat Ionuţ Dima, primarul comunei Coteana.
Mai mult, edilul a precizat că aceasta nu este prima donație de acest fel pentru elevii din localitate. O altă tranșă de tablete a fost distrbuită elevilor odată cu mutarea școlii în online, un gest măreț pentru care primarul își exprimă aprecierea față de compania Pirelli.
Andreea TIGOIANU