luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Orban: România vrea să adere în cel mai scurt timp la spaţiul Schengen

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a discutat, în format videoconferinţă, cu cancelarul german Angela Merkel. Acesta a evidenţiat necesitatea „stringentă” de a ajunge la un acord privind Cadrul Financiar Multianual al UE şi Planul European de Relansare Economică, dar și că România îşi doreşte aderarea „în cel mai scurt timp” la spaţiul Schengen.

„Premierul român a evidențiat necesitatea stringentă de a ajunge la un acord privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 și Planul European de Relansare Economică, care să permită mobilizarea cât mai rapidă a fondurilor europene. A afirmat sprijinul României pentru o soluție echilibrată, constructivă și acceptabilă pentru toate statele membre, în folosul cetățenilor și companiilor europene”, se arată în comunicatul Guvernului României.

Pe de altă parte, „prim-ministrul Ludovic Orban a evocat nivelul excelent al relației bilaterale și natura strategică a acesteia și a subliniat interesul major al României pentru aprofundarea cooperării româno-germane, cu precădere pe dimensiunea economică. Germania este cel mai important partener economic al României, iar investițiile și expertiza germană vor continua, fără îndoială, să aibă o contribuție-cheie la dezvoltarea țării noastre”, se mai arată în comunicat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Şeful Executivului s-a referit, de asemenea, la „calitatea deosebită a relațiilor interumane” dintre România și Germania, facilitate de prezența și contribuția minorității germane din România la cultura, economia și politica românească, respectiv de existența, pe teritoriul Germaniei, a unei numeroase comunități românești.

Premierul român a reiterat, de asemenea, importanța deosebită acordată de țara noastră aderării la spațiul Schengen. România îndeplinește deja criteriile tehnice în acest sens, iar o decizie favorabilă, în cel mai scurt timp posibil, ar reconfirma statutul țării noastre de membru deplin angajat, al Uniunii Europene, precum și contribuția sa substanțială la succesul proiectului european.

Prim-ministrul României a mai evidențiat candidatura României pentru găzduirea sediului viitorului Centru european de competențe în materie de securitate cibernetică și a accentuat argumentele solide ale țării noastre în susținerea acesteia.

Cei doi înalți oficiali au realizat și un schimb de vederi cu privire la evoluțiile din vecinătatea estică și sudică a României, cu accent asupra situației post-electorale din Republica Moldova. Rezultatele recentului scrutin prezidențial din Republica Moldova confirmă voința cetățenilor pentru un parcurs democratic, racordat la standardele și valorile europene şi au convenit, în acest context, asupra importanței menținerii sprijinului, inclusiv la nivel european, pentru procesul de reformă democratică din Republica Moldova.

Politica