sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

România are cel mai mic procent de tineri cu studii superioare din UE

România se află pe ultimul loc în Europa când vine vorba despre studii superioare la tinerii între 25-34 de ani, cu toate că își propusese o creștere substanțială până în 2020, potrivit raportului Bologna din 2020, dat publicității săptămâna aceasta, scrie Edupedu, potrivit libertatea.ro.

Documentul mai arată că România se află în continuare printre ultimele din Europa din punct de vedere al persoanelor cu studii superioare, cu toate că rata a crescut de la 13,5% în 2005 la 24,9% în 2018.

Acum 20 de ani, rata de înscriere pentru studiile superioare era de 7,1%, iar în acum trei ani, ea a ajuns la doar 11,9%. România se clasează astfel în pluton cu Ungaria, Kazahstan, Macedonia de Nord, Muntenegru și Slovacia. La polul opus, cu rate de peste 20%, se află Turcia, Grecia, Danemarca, Olanda, Spania, Finlanda, iar media Spațiului European al Învățământului Superior era de 16,4% în 2017.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mai mult, numărul de instituții de învățământul superior și cel al angajaților din mediul academic au înregistrat scăderi în ultimii 20 de ani, de 1,3% între 2000 și 2017. Raportul mai evidențiază și o stagnare pe termen lung a cheltuielilor cu educația superioară în România, unde în 2016 era alocat același procent din PIB ca în 2000 , anume de 0,7%.

În marile piețe educaționale din vestul Europei, procentul fie a crescut, cum este Olanda, Marea Britanie și Germania, fie a stagnat la un nivel superior, de peste 1%, cum este cazul Franței.

Politica