FCU Craiova se bate pe două planuri: în campionat are meci vital la Slobozia, în vreme ce în Cupă așteaptă să fie primită pe stadionul din Bănie
Echipa lui Vasilică nu mai știe de 3 meciuri ce e o victorie. Ce-i drept, nici nu pierde, ci înlănțuiește remizele. Grație victoriilor obținute în era Napoli, dar și rezultatelor recente obținute de contra-candidatele la promovare, FCU Craiova s-a menținut pe primul loc în Liga secundă, în ciuda seriei de semi-eșecuri. Sâmbătă, de la ora 11:00, oltenii vor juca în deplasare cu Unirea Slobozia. Meci care le este aparent la îndemână, având în vedere că gazdele nu trec prin cele mai bune momente: sunt pe 15 în clasament, iar în ultimele două etape au pierdut cu Târgu Jiu și Comuna Recea.
Pe de altă parte, conducerea clubului bate la porțile Primăriei Craiova în căutarea unui răspuns: va juca sau nu meciul de Cupă, cu ASU Poli Timișoara, programat la data de 28 noiembrie, pe Oblemenco? Oltenii au retrimis o nouă cerere autorităților locale, solicitând un răspuns rapid, astfel încât să poată anunța FRF cu privire la locul de desfășurare al meciului.