vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Președintele României a făcut primele declarații despre tragedia de la Piatra Neamț

Accidentul „groaznic” de la Piatra Neamţ a arătat, încă o dată, de ce este absolut necesară o reformă profundă a sistemului de sănătate publică din România, a declarat, duminică, preşedintele Klaus Iohannis.

„Este o imensă tragedie ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ. Tocmai vin din biserică, unde cu toţii ne-am rugat pentru victimele incendiului. Ce pot să spun: condoleanţe familiilor îndurerate, iar celor care au supravieţuit, însănătoşire grabnică. Este foarte important acum să se afle foarte rapid cum a fost posibil un astfel de incendiu pentru a evita în viitor situaţii similare şi, evident, acest accident groaznic ne-a arătat încă o dată, dacă a fost nevoie, de ce este absolut necesară o reformă profundă a sistemului de sănătate publică din România”, a afirmat Iohannis, la Sibiu, după ce a participat la slujba de la biserică.

Şeful statului a menţionat că echipele au început verificarea cauzelor acestui incendiu, adăugând că trebuie trase învăţăminte pentru a preveni astfel de accidente, transmite Agerpres, conform știrileprotv.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Întrebat dacă s-ar putea repeta o astfel de tragedie, Iohannis a spus: „Doamne fereşte! Dar cred că echipele care au mers acolo să verifice cauzele acestui incendiu vor comunica imediat ce se află mersul lucrurilor şi e clar că trebuie trase învăţămintele de aici pentru a preveni astfel de accidente în alte părţi.”

„Din păcate, pandemia care a venit peste noi a dus tot sistemul într-o stare de încercare extraordinară şi, cu atât mai mult, tehnicienii trebuie să se asigure că aparatele funcţionează aşa cum trebuie, pentru a preveni incidente similare”, a adăugat preşedintele Iohannis.

În incendiul de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ au murit 10 persoane aflate în ATI, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave. Alţi şase pacienţi internaţi au fost duşi la Spitalul Mobil de la Leţcani, care este unitate suport COVID.

Politica