duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Bătrâna din Schela s-a întors acasă după ce a dormit pe câmp

Femeia în vârstă de 65 de ani s-a întors acasă după ce a dormit o vreme în câmp, la marginea stalului Sâmbotin, din comuna Schela. Aceasta s-a întors în locuința din care a fost nevoită să plece cu ceva timp în urmă.
Femeia a povestit că, în perioada în care a dormit în cort, alinarea ei erau animalele din jur.
Aceasta stătea alături de patru câini și cinci pisici, care îi țineau de urât noaptea și cărora le rupea din puținul ei pentru a-i hrăni. Bătrâna nu închidea ochii noaptea, ci stătea lângă foc, pentru a se încălzi. Tanti Nuța, așa cum este cunoscută în localitate, spune că a mers și la spital, dar a plecat după ce a văzut că nu este băgată în seamă.
„Am revenit în casa din care am fost dată afară. E mult mai bine aici. Primarul împreună cu fratele meu mi-au făcut o sobă nouă., să pot dormi la căldură. Mi-a fost greu și îmi este. Am câteva animale cu care stau, îmi țin de urât, sunt bătrână. M-a ajutat domnul primar, îi mulțumesc pentru asta. Nu am pe nimeni cu mine. Am doar un frate care mă mai ajută. Am
o fiică, dar este plecată peste hotare, nu prea vorbim. A încercat să mă mai ajute. Am fost și la spital, dar am plecat de acolo. Am stat ore în șit pe o bancă, nimeni nu mă băga în seamă. ce să fac? Am plecat acasă”, a povestit femeia, potrivit pandurul.ro.
Cât a dormit la marginea satului, bătrâna a fost ajutată de câțiva localnici, care i-au dus, uneori, mâncare, lemne de foc, chiar și haine. Femeia nu voia să trăiască din mila oamenilor și încerca să facă rost și de câțiva lei pe propriile puteri.
„I-am mai adus mâncare. Îmi era milă de ea. Cu altceva nu aveam cu ce să o ajut. Ea nu are vreun venit. Mai făcea mături din nuiele pe care le vindea să mai facă rost de bani. O vedeam că dormea mai mult ziua. Probabil că noaptea eram foarte frig“, spune un localnic din satul Sâmbotin, comuna Schela.

Politica