sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Legea prin care profesorii primesc bani pentru risc de expunere la COVID-19 a fost atacată de Guvern la CCR

Guvernul a atacat la Curtea Constituţională legea pentru acordarea unui stimulent de risc personalului din învăţământ în contextul pandemiei de coronavirus. CCR a anunțat că dezbaterea va avea loc pe 9 decembrie. Potrivit legii, profesorii ar urma să primească 2.000 de lei lunar, iar personalul didactic auxiliar şi nedidactic câte 1.500 de lei, pentru riscul expunerii la noul coronavirus în școli.

Proiectul de lege, adoptat de Camera Deputaţilor pe 13 octombrie, prevede acordarea unui stimulent de risc cadrelor didactice, precum şi personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1.500 de lei lunar, pe durata stării de alertă şi a stării de urgenţă pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii SARS-CoV-2, scrie Digi24.ro,

„Începând cu anul şcolar/universitar 2020/2021, pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă instituite ca urmare a situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2, personalul didactic, personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, precum şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, beneficiază de un stimulent de risc după cum urmează: a) în cuantum de 2.000 de lei lunar, pentru personalul didactic; b) în cuantum de 1.500 de lei lunar, pentru personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic. Stimulentul de risc se acordă pe durata desfăşurării cursurilor aferente anului şcolar/universitar pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă, proporţional cu timpul în care persoanele din categoriile prevăzute îşi desfăşoară fizic activitatea în cadrul unităţilor de învăţământ în prezenţa antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor/studenţilor”, prevede actul normativ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit legii, lista persoanelor care beneficiază de stimulentul de risc se stabileşte lunar, prin decizie a conducătorului unităţii de învăţământ, care este responsabil pentru întocmirea ei şi are obligaţia de a o comunica inspectoratului şcolar. Stimulentul de risc prevăzut de acest proiect de lege nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă, reglementată la titlul „Contribuţii sociale obligatorii” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Politica