luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Curtea Constituțională a României amână încă o dată decizia de impozitare a pensiilor speciale

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru a treia oară, luarea unei decizii privind legea prin care pensiile speciale mai mari de 7.000 de lei ar urma să fie impozitate cu 85%, potrivit site-ului G4Media.ro, care citează surse din cadrul Curții, scrie libertatea.ro.

Potrivit sursei citate, motivul amânării a fost absența judecătorului Attila Varga, intrat în carantină după ce soția sa a fost infectată cu COVID-19. Ca atare, noul termen a fost stabilit pentru data de 8 decembrie. Camera Deputaților a adoptat pe 17 iunie, în calitate de for decizional, cu 307 voturi “pentru” şi doar unul împotrivă, legea care prevede impozitarea tuturor pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei cu până la 85%.

Sesizările împotriva acestei legi au fost depuse la CCR de către Avocatul Poporului și de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prima dezbatere pe această speță a avut loc pe 14 iulie, iar cea de-a doua, pe 30 septembrie. Renate Weber a explicat că a atacat la Curte supraimpozitarea pensiilor speciale deoarece consideră că beneficiarii acestora ar fi astfel discriminați.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica