Pentru respectarea cerințelor UEFA privind numărul de partide al unei echipe reprezentative per an calendaristic și respectarea calendarului fixat de forul continental pentru început de noiembrie, FRF a perfectat un meci amical pentru România. Tricolorii vor da piept cu Belarus, pe data de 11 noiembrie 2020, iar stadionul gazdă va fi “Ilie Oană” din Ploiești. Ora de start va fi 19:00.
România joacă pe 11 noiembrie acasă această partidă amicală, apoi pe 15 noiembrie, cu Norvegia în Liga Națiunilor (Arena Națională – București) și apoi, pe 18 noiembrie, cu Irlanda de Nord, la Belfast, în aceeași competiție.
Miza majoră a acestei “triple” o constituie faptul că rezultatele vor influența direct clasamentul FIFA la final de noiembrie, adică cel în baza căruia se vor fixa urnele valorice pentru tragerea la sorți a preliminariilor CM 2022 care debutează în primăvară.
În aceeași săptămână, pe 17 noiembrie, România U21 întâlnește Danemarca pe “Ilie Oană” din Ploiești, meci decisiv pentru calificarea la EURO U21 de anul viitor.
Belarus ocupă locul 90 în clasamentul FIFA. A pierdut semifinala play-off-ului pentru EURO 2020 în Georgia, 0-1. În Liga Națiunilor, în această toamnă, a jucat cu Albania (0-2 acasă), Kazahstan (2-1 în deplasare), Lituania (2-2 în deplasare) și din nou Kazahstan (2-0 acasă). Tricolorii au întâlnit de patru ori până acum Belarus, reușind două victorii și două remize.