sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mititelu, apel disperat: „Cine suntem noi? Cine sunt ei?”

După loviturile primite de la instanțele naționale și TAS, Mititelu caută să-și mențină fanii cu argumente mai degrabă morale

Sub titlul: „Cine suntem noi? Cine sunt ei?”, Mititelu a publicat pe pagina personală o epistolă mai degrabă disperată, în care încearcă să explice fanilor de ce e continuatorul echipei de legendă a Universității Craiova, chiar dacă instanțele, fie ele naționale, sau internaționale, tind să-i dea dreptate grupării din Liga 1. Astfel, în septembrie, Mititelu a primit interzis de la Curtea de Apel București să folosească denumirea Universitatea Craiova. În acest weekend, TAS a stabilit că clubul lui Rotaru poate utiliza acest nume.
În privința identității, Mititelu susține că e vorba de două cluburi înființate în 2013, al lui a reluat activitatea 4 ani mai târziu că nu a avut bani. El și-a trecut în statut că „sprijină și continuă activitatea clubului ce a activat în 2011”. Adversarii n-au făcut-o. Mai aduce un argument mai degrabă de natură morală: el a luat-o de jos, de pe maidane, în vreme ce CSU a primit loc în liga a doua.
Mititelu trece apoi la chestiuni juridice, atât de dragi. Omul recunoaște că Rotaru are dreptul să folosească denumirea Universitatea Craiova. Dar spune că asta nu e o problemă, că a găsit el alte denumiri, gen: Fotbal Club Universitatea, FC Universitatea.
Apoi, fără să ofere niciun argument, Mititelu scrie că echipa lui are istorie, palmares etc, că e continuatoare. Că deține și stema originală cu leul, dar că nu o folosește, ci e utilizată de echipa cealaltă, în mod abuziv!!! În final anunță noi procese.
Iată ce-a scris Mititelu:
„Cine suntem noi?
Cine sunt ei?
Nimeni nu poate șterge ADEVĂRUL!
Noi – nume oficial în Registrul Sportiv, U CRAIOVA 1948, societate sportivă înființată în anul 2013 cu scopul declarat de a sprijini și continua activitatea clubului FOTBAL CLUB UNIVERSITATEA CRAIOVA, club ce a activat până în anul 2011 (și o perioadă scurtă 2013-2014) în cadrul structurii sportive FOTBAL CLUB U CRAIOVA SA, în prezent în faliment după decapitările din 2011 și 2013!
Ne-am reînscris în competiție de abia în 2017 deoarece DOAR atunci am avut posibilitatea materială.
Am început un nou drum de jos cu demnitate și mândrie.
În ciuda tuturor piedicilor, blocajelor de tot felul, am reușit să RENAȘTEM, să avem perspective reale de a ajunge unde am fost cândva.
Ei – Un club înființat în 2013 în urma dorinței acerbe a lui MIRCEA SANDU de a acoperi distrugerea UNIVERSITĂȚII CRAIOVA și de a arunca o momeală iubitorilor Științei!
Au fost introduși direct în liga 2 exact cum au apărut în fotbalul românesc echipele Miliției și Armatei în anii ’47-’48!
AU FOST SPRIJINIȚI DE MAFIA POLITICĂ ÎN MOD CRIMINAL!
Au primit în mod abuziv baza de antrenament din Complexul Oblemenco făcută din banii clubului nostru, în timp ce noi am fost aruncați în stradă, practic am fost condamnați la pieire și uitare!
Clubul care azi evoluează în liga 1 are denumirea oficială în Registrul Sportiv U CRAIOVA 1948 CLUB SPORTIV, însă inițial în 2013 s-a numit BLUE LIONS CAPITAL BUCUREȘTI, ulterior devenind CLUB SPORTIV U CRAIOVA SA!
Asocierea cu Clubul Sportiv condus de Badea Pavel a fost făcută DOAR pt a induce în eroare suporterii adevăratei ȘTIINȚA!
Cum suntem juridic în prezent!
Ei au DEOCAMDATĂ dreptul să folosească în competiție exclusiv denumirea UNIVERSITATEA CRAIOVA, raportat la faptul că marca Universitatea Craiova este deținută de clubul sportiv condus de Badea.
Putem folosi fără nicio problemă denumirile de FOTBAL CLUB UNIVERSITATEA, FC UNIVERSITATEA!
Noi deținem fără tăgadă ISTORIA, PALMARESUL ȘI CONTINUITATEA SPORTIVĂ a echipei istorice UNIVERSITATEA CRAIOVA, fosta ȘTIINȚA, fosta UNSR, etc.
Noi deținem exclusiv sigla arhicunoscută cu LEUL!
Faptul că ei în continuare se folosesc ilegal și ilegitim de sigla și istoria noastră reprezinta abuzuri care vor fi reglate în timp!
Așa cum se cunoaște există pe rol multe alte procese civile, Instanțe naționale ori TAS, dar și penale aflate în diferite faze procesuale, vor mai dura ani până se vor finaliza, eu însă sunt încrezător că în final vom câștiga TOT, pentru că noi suntem UNIVERSITATEA CRAIOVA!
IMPOSTURA o sa înceteze într-o zi!”.

Politica