sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

COVID-19: Restricții masive în toată Europa

Al doilea val al pandemiei a lovit în plin întreaga Europă. Numărul de infectări a crescut alarmant în Marea Britanie, Franţa, Belgia sau Polonia. Drept urmare, au fost luate măsuri drastice în aceste ţări.

Marea Britanie este statul european cu cele mai multe victime ale noului coronavirus: 43 de mii de decese. În Londra a intrat în vigoare interdicţia de a socializa în spaţii închise cu persoane din afara familiei. Şi asta în contextul în care, vineri, au rost raportate 15 mii de noi cazuri de infectare.

În Paris, dar şi alte 9 mari oraşe din Franța, a fost instituită interdicţia de circulaţie între orele 21 şi 6 dimineața. Măsura va fi în vigoare cel puţin o lună. Nu mai puţin de 24 de mii de noi cazuri de contaminare au fost raportate vineri în Hexagon.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În ţara vecină, Belgia, de luni se vor închide cafenelele şi restaurantele timp de patru săptămâni. În plus, vor fi impuse restricţii de circulaţie între miezul nopţii şi ora 5. Peste 10.300 de decese au fost raportate în Belgia de la începutul pandemiei. Şi aici s-a raportat un număr uriaş de noi infectări, aproape 10.500 într-o zi, în condiţiile în care Belgia are în jur de 11 milioane de locuitori.

În Italia, numărul de noi cazuri a ajuns la peste 10 mii, în continuă creştere, astfel că sunt aşteptate restricţii de circulaţie începând de duminică sau luni. În Lombardia au fost închise deja cafenelele şi restaurantele.

Nici marile oraşe din Polonia, începând cu capitala Varşovia, considerate „zone roşii”, nu scapă de restricţii. Colegiile şi liceele intră în regim exclusiv online, restaurantele se închid la ora 21, sunt interzise căsătoriile, iar numărul persoanelor admise simultan în magazine, biserici sau transportul public va fi limitat. Aici au fost raportate peste 7.700 de noi cazuri în ultimele 24 de ore.

Agenţia Europeană a Medicamentului ar putea aproba, la începutul anului viitor, trei vaccinuri împotriva COVID-19. Comisia Europeană propune strategii de vaccinare şi livrare eficientă a acestora în statele membre, notează realitatea.net

Politica