sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Gorj. Mesaj dur transmis de un cadrul medical: „Nu zăresc nici o luminiţă la capătul tunelului…“

Sandală Cioca, cadru medical la Spitalul de Pneumoftiziologie de la Dobriţa, unde sunt trataţi bolnavi de COVID-19, a transmis pe pagina sa de Facebook un mesaj disperat cu privire înmulţirea numărului de cazuri şi nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

„Curajul nostru dispare când oamenii nu respectă regulile!!!   Aş fi început atât de frumos… Aş fi început cu mirificul «A fost odată, ca niciodată…», dar pentru că povestea noastră pare să nu aibă un sfârşit pe care să îl putem deduce, pe care sa îl putem vedea, nu pot începe decât altfel: Am fost plini de elan, puternici şi curajoşi atunci când mulţi în jurul nostru se ascundeau, am fost mereu alături de fiecare dintre cei care, cu sau fără voia lor ne-au trecut pragul, am fost dedicaţi de la început şi până la sfârşit. Am mângâiat chipuri şi suflete, am îmbărbătat pe cei care au avut nevoie de acest lucru, am fost familia fiecăruia, pentru mai mult sau mai puţin timp, atât cât ne-au fost pacienţi. Am tratat şi am îngrijit cum am ştiut noi mai bine şi cei mai mulţi dintre voi aţi plecat acasă bine. Am primit de la voi mulţumirile atât de necesare pentru a putea merge mai departe. Am primit ce-i drept şi ocare, dar nu au fost multe şi le-am iertat şi le-am uitat.

Acum am pierdut din elan şi puteri, iar curajul începe să dispară şi el din cauza comportamentului multora dintre semenii noştri. Când ştii că toată lumea «trage la aceeaţi căruţă», depăşeşti orice, că se numeşte obosealp care atinge tangenţial epuizarea, că se numeşte stres ori presiune psihică. Şi stiţi ce este cel mai trist? Faptul că nu zăresc nici o luminiţă la capătul tunelului…“, a scris medicul, citat de Adevărul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Foto: facebook.com/sanda.cioca

Politica